dulce așteptare

aștept
atât cât trebuie,
atât cât vrei să fie,
te-aștept
cum n-am știut că se poate,
cât poate cuprinde dorul
și dincolo de el.
te-aștept
să-mi dai viața peste cap,
frumos cum numai tu ai știi,
să-mi strici timpul
cu povești inventate de inimi,
să-mi dilați orele
în eternități
în care să te descopăr,
să te memorez, să te respir,
să mă uimești, să te uit
și s-o iau de la capăt
prinsă-ntr-o buclă infinită.
aștept
să te iubesc
mai mult decât credeam,
dincolo de limitele rațiunii,
dincolo de uman,
dincolo de posibil,
dincolo de viața însăși
te-aștept.

prea mult

ţi-am curs prea mult prin vene

ca să cauți alt puls
ascuns în clavicule străine
și să-ți fie de-ajuns
ecoul unei promisiuni.
ți-am alungat prea multe nopți din gene
ca să grăbești diminețile
cu sărutări cerșite
sau furate... piețele
sunt pline de vechituri.
adânc în carne ți-am lăsat însemne
prea multe ca să minți acum
că m-ai știut în altă vreme
sau că la loc, din scrum
poți să clădești castele.

such and such

there's such sadness caught in the air
you can feel how it rests
how it weights down your breath
how it cuts in your flesh
and then seeps in the wound
heavy and black:
the tar of human feelings.

there's such allowance, such acceptance
for this sea of sad faces
hiding tired, overwhelmed minds
roaming around aimlessly
wondering where they went wrong,
such barren souls:
carcasses devoid of life and meaning.

ca astea

sunt zile ca astea
când îți vine s-omori:
mâinile tremură,
pumnii sunt strânși
în față vezi negru
dar ochii-s aprinși,
respiri sacadat,
plămânii sunt jar
pe buze persistă
gustul amar.

sunt zile ca astea
venite s-omoare:
semințe de ură
în mugur prea plin,
săgeți îmbibate
în ape venin,  
pumnale ascunse
în fald diafan,
rugi de speranță
futil paravan.

guilty as charged

oh! how we judge
just as fast as we blink
it's enough to preview
to believe or to think
that we know how it works
if they'll swim or they'll sink
just a glance to decide
in what neat little box
we put people like things
clumped together regardless
of creed, hopes and needs.

oh! how we glide
over the actual insult
casually bringing it up
like it's easy and light
like we couldn't be blamed
if those words cause you hurt
- 'cause you give off that vibe -
- 'cause I would not have thought -

oh! how entitled we feel
to hold on to our judgments

like sheer power of will

would just change or transform you
into that afterthought
nested in our perception
of whatever you could be
but we're sure that you're not.

pe no(ri de sâ)rmă

ți-aș spune c-ai să întâlnești
mulți oameni buni și-ai să găsești
suflete calde ca să stai
o viață-ntreagă de povești
dar n-am s-o fac când știu că ești
prea verde și-apoi să gândești
c-așa măsori normalul.
cum aș putea să-ți spun
că visele susțin destul
că oamenii nu sunt prea cruzi
că niciodată n-ai să plângi
sau să te simți neputincios
când oamenii distrug frumosul
ca să-și justifice normalul.
cum să te mint în alb acum
ca mai târziu să te adun
din ciob cu ciob să te compun
ca să te fac întreg?
am să te-nvăț să înțelegi,
să știi s-asculți și să alegi
să lupți, să rabzi, să nu cedezi
cu fruntea sus și drept să mergi
să-ți definești normalul.

(în)șir

azi aș fi vrut să colorez mai mult
să uit că timpul zboară de nebun
măcar în joacă, ceasul să-l îngân
suflând spre el baloane de săpun
în schimb
astăzi am alergat pe un
ritm sacadat, alt drum
s-a despicat
și-n capăt un alt drum
a generat înc-un
alt drum la fel de mult umblat
azi am ales să-mi fac plămânii scrum.

adjust to scale

tiny people in their tiny cages
trapped in a special type of despair
of their own make and model
cheating themselves out of air
by spazzing on everyone else
for the merciless injustice
bestowed upon them
by the false idols and prophets.
tiny people with tiny voices
keep making up only poor choices
then scream at their captors
demanding attention
forgetting that glass doors
are see through both ways
and try as you might
walls can't cover mistakes.
tiny people need reality checks
to help their tiny minds adjust
and grasp basic concepts:
humanity owes you nothing!
the universe owes you nothing!
nobody owes you nothing!
you, in fact, owe them decency...
or at least some poor attempt
at common sense.
tiny people build tiny prisons
in their tiny minds
and still misplace the tiny key...
then wonder why they aren't free.

feral

yeah, she's like that sometimes
crazy and chaotic
like an encyclopedia of psychoses
neatly stocked on heart strings
for each coming season:
some for the summer rains
more for the fickle spring days
one for each falling leaf
and a couple for winter storms.

yeah, she does that sometimes
she pushes all your buttons
to see what cracks under pressure
who's going to tap out first?
don't bother, she can't be tamed:
wild stallion running the planes
of distilled consciousness
and altered dreams
in the obstinate pursuit of self.

she is a feral cat
so can you really blame her
for changing her mind often
or for the times she never does?

de urât

am visat de urât și pustiu
am visat că te-aș pierde curând
am plâns ca un om condamnat
de grijă, de zborul tău frânt
în somn să-mi scot moartea din gând
am plâns lacrimi negre pământ
de greul că eu încă sunt
am plâns să dau visul uitat
și urletul dus-a în vânt
am visat c-am ajuns prea târziu.

checkmate

how relevant are we, really?

in the age of digital information,
speed and overexposure
most of us live in a perpetual contre-jour
ironically so
underexposed, undetected,
under the radar.

it's a matter of perspective,
you'll say: check
perspectives are easily distorted
to prove a point: mate.

spre divin

suntem constant
prea mult și prea puțin
ne dăm și de (prea)gol și de preaplin
cu-aceeași gură toți
promitem sau cerșim
ori ignorăm umanul
în fuga spre divin.
ne cerem des iertare
dar ne zâmbim calin
și-n orice dezmierdare
scuipăm un pic venin
destul cât să agite, destul cât să călim,
destul să facă rană dar încă să iubim,
un strop să nu omoare,
destul cât să orbim
și să ratăm umanul
în cursa spre divin.