October 5, 2011

paradă

trop trop...
ropot de cai mânaţi la paradă
sună-n pasaje înalte.
păpuşi târându-şi de aţe pe stradă
oameni ieşiţi la balcoane să vadă
tropot de cai la paradă.

May 23, 2011

legalele

azi ştire la ziarul de se dă gratis la metrou: "drogurile legale asmut copiii împotriva părinţilor". două chestii de-acolo mi-au stârnit râsul... ştiu, am o dungă de sadism.

1. un puşti de 20 de ani şi-a fugărit părinţii cu drujba şi supărat că nu i-a prins, s-a luat, cu aceeaşi drujbă, pe urma poliţiştilor chemaţi să intervină.

2. răspunsul lui attila cseke (ditai ministru sănătăţii) la propunerea de a înterzice legalele şi de a-i pedepsi cu închisoarea pe cei care comercializează: "şi tramvaiul mai calcă uneori oameni şi nu-l interzicem"...
are şi el dreptatea lui, pe de o parte şi replica asta e amuzantă tocmai în tot contextul tragi-comic al discuţiilor din jurul legalelor.

băi, am fumat şi eu de curiozitate şi mi-am dat seama că nu e de mine. sunt prea obsedată de control ca să-mi placă senzaţia dată. nu-mi place să nu pot urmări firul unei discuţii. nu-mi place să mă trezesc vorbind, iar în mintea mea să se desfăşoare un dialog paralelel între mine şi mine în care mă întreb de cât timp vorbesc... şi cireaşa de pe tort a fost nevoia inexplicabilă de a chema pompierii la 3 noaptea. atunci am zis că asta nu e pentru mine, dar fiecare hotărăşte pentru el. în plus, eu ştiam ce şi de la cine fumez. dacă eşti atât de prost încât să bagi în tine orice... de ce să-ţi plâng eu de milă?

ca să nu mai intru în polemici inutile, luaţi de vă delectaţi cu Teo. zice foarte bine, într-un show de stand-up, cum e cu legalele şi băieţii care consumă.


May 14, 2011

din senin


a început să plouă dintr-o dată

aşa cum plâng eu uneori din senin,

din nimic şi din toate

adunate-n suflet ca-ntr-un pod plin de vechituri.


catharsis…

în fugă


lasă-te pradă drumului

în fuga nebună spre nicăieri

închide ochii şi vezi cu sufletul

florile halucinante

care cresc în oameni

din visele copilăriei.


priveşte-mă cum numai tu ştii

cu tot verdele pădurii ascuns în ochi

ochii ăia cameleonici

în care joacă vara

şi soarele

şi marea cu alge.


rândurile astea nu mă-ncap.

mi-au rămas mici;

banale cuvinte cu care-ncercăm

să cuprindem o viaţă de om,

litere în care vrem să-ndesăm de-a valma

muzică şi iubire şi lacrimi,

nopţi de singurătate,

explozii de suflet.


exact!

asta sunt cuvintele:

şrapnele rătăcite

pe care le-aruncăm în lume

de fiecare dată când explodăm şi ne recompunem

ca o pictură cubistă

în continua căutare de noi.


May 3, 2011

din vise

dintotdeauna am visat colorat
tot asa
cum o.ana visa
fantezist peisaje cărtăresciene,
flori imense de culori încă neinventate,
forme fluide,
alice în ţara minunilor.

ea a rămas castelul meu cu fluturi...

o fustă roşie,
ruine apocaliptice şi
frica de necunoscut.
am fugit şi-am căzut,
genunchiul julit ţipa sânge.
roşu-fustă, roşu-sânge cu decor alb-negru
ca-n benzile desenate marvell...

April 28, 2011

morţii le-aprind celor vii lumânări

morţii le-aprind celor vii lumânări

veghindu-i câte trei zile

ca să nu-şi uite sufletele prin gări, prin case străine,

prin metrouri ticsite de oameni grăbiţi

si de alţi oameni care-şi plimbă mutilările în văzul lumii.


ne ţin candele la geamuri

nu ca să ni-i amintim ci să nu uităm noi de noi,

să nu uităm să zâmbim

şi să ne vedem drumul spre casă.






April 18, 2011

despre animalele de casă


vorbesc aici nu despre animalele pe care alegi sa le creşti în casă (câini, pisici, ţestoase sau alte alea) ci despre acele "animale" care aleg să-ţi crească în casă clandestin. da măi, de gândaci e vorba.

să stabilim scolăreşte cadrul desfăşurării acţiunii: un apartament de la parterul unui bloc. şi normal că dacă am zis parter, înseamnă că sunt primul etaj şi cel mai facil de accesat de animalele oribile, îngreţoşante, groteşti care sunt gândacii. deci animalele alea maronii cu burţile umflate mă vizitează constant. şi dacă tot m-am întâlnit cu ei de multe ori (cu fiecare din ei câte o singură dată, evident că n-au mai trăit să apuce si a doua oară. bine... poate 2 dintre ei au apucat, dar ajungem si acolo), m-am gândit să povestesc lumii aventurile mele şi întâlnirile de gradul 0.

să începem, cu menţiunea că întâmplările vor fi povestite nu neapărat în ordine cronologică ci aşa cum îmi învie în memorie.

1. primele întâlniri cu animalele s-au petrecut relativ des. a nu se înţelege că îmi colcaia casa de ei, dar oricum, îi vedeam mai mult decât mi-aş fi dorit. rendez-vous-urile noastre deveniseră la fel de nonşalante şi obişnuite ca o ceaşca de cafea între prieteni. eu deschideam masca de chiuvetă, el mă privea, un pic mirat, un pic deranjat, din găleata de gunoi. la început trânteam uşa scârbită şi zbieram la gabi să vină să mă salveze din ghearele monstrului. am realizat suficient de repede, că asta nu era o strategie inteligentă. gândacul era pus în gardă şi o tulea. că doar nu era să aştepte cuminte să-l troznească gabi cu un papuc. na... ba chiar o dată am trântit atât de tare uşa încât l-am auzit pe animal cum a zburat de pe ambalajul de chipsuri, unde se lăfăia în reziduurile uleioase, şi s-a lovit cu un zgomot surd de perete ca o hârtie mototolită. şi atunci m-am gândit să-mi schimb strategia. îl vedeam, îmi reprimam zbierătul de teroare şi mă îndepărtam, aparent nepăsătoare, lăsând însă uşa deshisă (la masca de chiuvetă). îmi chemam eroul, eroul storcea inamicul şi ne continuam ziua/seara în linişte. povestea asta a continuat în acelaşi ritm monoton, până la evenimentul fatidic. (care urmează mai jos)

2. vin de la şcoală [pe-atunci eram o neangajată profitoare care trăia din banii de la mămica şi din salariul lui gabi (ce vremuri.... ce vremuri...) şi nu aveam alte obligaţii decât facultatea şi obişnuitele treburi gospodăreşti] şi zic să bag la spălat nişte haine. buuuun... bag hainele în maşina de spălat, bag maşina în priză, deschid sertărelul pentru detergent şi alte prostii frumos mirositoare şi apoi deschid masca de chiuvetă să iau detergent. mă aplec şi-l văd gras şi maro lăfăindu-se în punga mea de detergent. în punga mea de detergent!!!! nu ştiu cum ajunsese prostul acolo, cert este că nu mai putea să iasă. pedala disperat ca un desen animat încercând să se caţere pe pereţii lucioşi ai pungii. pentru un moment, m-am amuzat chiar (sadica din mine, normal) de tentativa lui eşuată şi apoi mi-am adus aminte că e un gândac scârbos, un monstru oribil, un exponent al rasei care mă chinuia de multă vreme. şi-atunci, am făcut ce ar face orice femeie: am lăsat totul exact aşa cum era (uşa deschisă, sertăraş deschis), am pus mâna pe telefon şi am început să urlu miorlăit în urechea lui gabi. "aaaaaaa e un gândac în punga de detergent...uaaaaaaa.... vino acasă şi omoară-l că nu pot să spăăăăăăăl....uaaaaaa" (vă las pe voi să vă imaginaţi cum a sunat asta). normal că pe el l-a pufnit râsul (mai avea de stat vre-o oră la muncă). normal că n-am facut nimic şi normal că l-am aşteptat pe el o oră să vină acasă să-mi omoare gândacul ca să pot spăla. :D

3. din aceeaşi categorie a evenimentelor hotărâtoare: făceam curăţenie în week-end şi am ajuns şi la spălatul cuptorului de la aragaz. pentru că nu-mi plăcea mie că se vedea prin geamul cuptorului ca prin ceaţă. spăl aragazul, deshid cuptorul, să scot de-acolo tigaia cu ulei (tigaia aia pe care toţi o aveţi şi în care prăjiţi cartofi şi alte treburi până se înnegreşte uleiul - mai puţin tu, sora că tu ai friteuză). deci scot tigaia şi cade şi animalul pe uşa cuptorului şi începe să alerge frenetic de colo colo în încercare de a scăpa. de fapt, a şi reuşit. după câteva trozneli de papuc eşuate a fugit sub aragaz si dus a fost.

4. paharul s-a umplut de tot la faza următoare. am plecat în week-end la soru-mea, să jucăm o canastă, să mâncăm cartofi prăjiţi la friteuză :D, să jucăm un wii, treburi de-astea de relaxare. şi-am fost dispăruţi 2 zile anume sâmbătă şi duminică. ne întoarcem frumos duminică seara, bucuroşi c-am ajuns la căşile noastre. aprindem lumina în hol, ne dezbrăcăm de geci şi urechea mea de supererou (aia de aude cum creşte iarba) percepe un fâşâit suspect. stau, ascult, nimic... zic sunt nebună şi-mi imaginez. o fi fost de la curentul făcut de uşa de la intrare când am deschis-o. dau să mă descalţ şi aud iar. nooo... asta nu e ficţiune. mă apropii de coşul de pâine, mă zgâiesc intens la pungă şi îl văd (normal, că doar era acolo): animalul burduhănos târându-şi cracii aia de subsol de bloc peste punga de pâine. normal că m-am pus pe urlat de parcă venea apocalipsa. ţipam monosilabic în timp ce-mi ţintuiam degetul către sursa tuturor problemelor. vine gabi, trage de pungă şi-atunci am văzut un punct negru zburând prin aer. el, mai puţin afectat de toată treaba asta, se mai uită puţin, se învârte şi-mi zice: "nu ştiu unde e, cred că a fugit". eu, în continuare timorată, mă înfipsesem în colţul holului sprijinită de dulapul de haine şi nu mă dădeam mişcată de acolo. îi zic: "l-am văzut când a sărit, ia vezi pe geaca ta" (cu un ton semi-urlat, semi-miorlăit). el scutură geaca "nu e, nu vezi?" şi întinde geaca spre mine, să-mi arate ca să se convingă nebuna. şi normal că eu l-am văzut (pentru că din nou, ERA ACOLO) agăţat de mâneca gecii, chill şi relaxat. alta repriză de urlete şi miorlăiri până când inamicul a fost scuturat de pe geacă şi storcit cu o lovitură bine plasată de bocanc. după ce îl aduna gabi de pe jos şi-l aruncă la gunoi, pot răsufla în sfârşit uşurată şi mă îndrept către chiuvetă să-mi torn un pahar cu apă. stupoare! vărul lui "storcel" stătea poză pe perete exact deasupra chiuvetei. probabil se gândea că nu-l văd dacă stă nemişcat... bineînţeles, circul o ia de la capăt: eu urlu ca de moarte, tropăi din picioare şi fug ca tembela în colţul holului, gabi se întoarce şi localizează producătorul de reacţii şi gândeşte instant o strategie de nimicire. una bucată ziar facut sul, una bucată gândac storcit, una problemă rezolvată. pe dracu! l-a ratat şi animalul a fugit uimitor de repede in raftul cu farfurii. AAAAAAAA!!!! deja ma gândeam cum îşi împrăştie sporii gândăceşti pe farfuriile noastre. brrrr...şi-apoi scenă ca în filme: eu îl încurajam pe gabi de zor "dă-i! omoară-l! omoară-l o data!", el troznea cu ziarul de colo colo vizibil iritat. nu de gândac , am realizat în momentul în care s-a întors către mine cu ziarul în mână şi privirea de criminal în serie, ci de mine. :D anywho... l-am ajutat să scoată farfuriile din dulap, mi-am ţinut gura şi l-am privit admirativ şi cu o enorma dragoste după ce a prins/ucis animalul. pe care normal că după toată târăşenia ne-am apucat să-l pozăm ca să-l arătăm pe la prieteni ca exponat, pentru era...nici mai mare, nici mai mic, decât o brichetă. dap! de-aia de 15 mii de la magazinul din colţ.

deci după astea 2 întâlniri de gradul 0 am spus SUFICIENT! şi iubitu', ca să nu-mi mai suporte tarantelele, a trudit o ora contorsionat în poziţii imposibile în masca de chiuvetă ca să astupe ceva spaţiu dintre perete şi ţeavă pe unde ne invadau gângăniile. o perioadă totul a fost sublim. fără musafiri nepoftiţi, fără crize de isterie (ale mele), fără griji. ocazional, mai întâlneam câte unul prin hol şi ne gândeam că poate a venit de pe scară, în timp ce-i trânteam maiestuos primul pantof/papuc/bocanc picat în mână. am început, de curând să ne schimbăm optica.

5. stăteam liniştită în bucătărie, citeam nişte articole pe laptop şi-l văd pe nemernic în hol în timp ce-mi aruncam privirea roată prin cameră a relaxare. "al meu eşti, zic" şi mă îndrept spre el ameninţător. (era vreo 12 noaptea, eu citeam ceva pentru facultate şi gabi dormea dus, deci nu-mi permiteam obişnuitele crize :D trebuia să fiu bărbată) cred că mi-a simţit aura pusă pe distrugere şi s-a refugiat sub cuier, în timp ce eu am căzut în cur. m-am avântat cu atâta pornire ucigaşă, încât am uitat că alunec pe gresie. m-am gândit pentru un moment să-l las în pace, dar pe urmă m-am gândit că se duce vestea în neamul lor că suntem indulgenţi şi ne invadează iar. deci m-am decis să port această luptă până la capăt... până la moarte! a lui, evident. aveam nevoie de o strategie să-l scot de sub cuier. aşadar, am luat mătura şi am început să o agit de zor pe sub mobilă, până şi-a iţit nemernicul capul afară şi-atunci trosc! am dat cu o sete, ceva de neimaginat, după care am zâmbit satisfăcută, în sinea mea. mă gândeam că am câştigat războiul. da de unde...

6. săptămâna trecută mă trezesc din somn ca să mă duc la baie. (la şuşu, pentru cine preferă franţuzismele) de obicei, când mă dau jos în creierii nopţii, papucii sunt primele chestii de care am nevoie, dar pe care nu le găsesc niciodată, aşa că renunţ şi plec prin casă în picioarele goale. mă târşâi până la baie şi exact inainte să deschid uşa, şimt că mă gâdilă ceva pe la picioare. "o scamă" mă gândesc. intru, îmi fac treaba, dau să mă întorc în pat şi când deschid uşa băii şi lumina se revarsă pe hol, ce-mi văd ochii? un burduhănos răsturnat ca o ţestoasă pe spate, dând disperat din picioare în încercarea de a se redresa. acum deja sunt perfect lucidă şi îmi dau seama că EL era scama de mă gâdilase mai devreme. yuch!!!! fug repede în dormitor, iau papucul lui gabi şi rezolv problema. vă daţi seama că restul nopţii am visat numai gândaci şi invazii. deja începea să încolţească ideea că avem aceeaşi problemă şi la baie.

7. asta e ultima şi cea mai recentă. duminică, acelaşi ritual nocturn. m-am trezit de nevoie, mi-am luat frumos botoşii-şoareci-roz în picioare (mi-am învăţat lecţia) şi m-am dus la baie. pe-ăsta l-am văzut abia după ce am închis uşa că stătea căţărat pe ea pe interior. m-am găsit prinsă într-o dilemă: cu ce-l omor? cu pufoşeniile din picioare dădeam degeaba, că-i făceam mai mult masaj decât ceva pagube. mai erau papucii lui gabi care s-au dovedit eficienţi cu alte ocazii, dar erau în dormitor, or eu eram încuiată cu animalul în baie şi başca, mai stătea şi pe uşă. am luat în considerare varianta "ziarul", dar singura chestie disponibilă era mini revista mea de integrame (de completat când gândesc intens...) din care nu am apucat să completez decât trei careuri, deci a ieşit din discuţie. şi m-am gândit să-l strivesc cu mopul, că doar nu era să dau cu găleata. proastă idee! mai mult i-am dat o doză gratis de adrenalină decât l-am lovit. a fugit, din păcate, nu oriunde, ci în coşul meu de rufe, care are niste minunate găuri în formă de cerc pe el. (aşa e modelul, sa fie mai fancy) şi uite-aşa, eu în miezul nopţii hâiam coşul de rufe şi-l împungeam cu mopul, poate iese animalul să-l omor. am renunţat la un moment dat, când mi-am dat seama că nu am nici o şansă decât dacă răstorn rufele şi le iau la ales... pfff... m-am dus la culcare. ieri am băgat la spălat cu mari eforturi: am răsturnat coşul pe podeaua băii în timp ce stăteam cocoţată în cadă şi-apoi am ridicat fiecare haină utilizând coada mopului şi tehnica "scutură/izbeşte" ca să fiu sigură că nimic nu mişcă acolo. ulterior, am lipit coşul cu scotch pe primele 2 nivele. să n-aibă nemernicul pe unde să fugă data viitoare.

după asta, ştiu sigur că avem aceeaşi problemă şi la baie şi e foarte probabil să urmeze pentru gabi o nouă repriză de contorsionism artistic şi împuşcat silicon viteză. îmi pare rău iubitu!

February 2, 2011

House

happy!!!

mi-am cumpărat cartea lui hugh laurie, anume "traficantul de arme". mă aştept să întâlnesc un umor un pic sadic, un pic acid, să văd (mai bine spus să citesc) lucruri spuse verde-n faţă cu luciditatea unui om sigur pe sine. basically mă aştept să-l găsesc pe House într-o carte.

vă ţin la curent. :D

February 1, 2011

de iarnă

frigul
îngheaţă de-a valma pietre şi cuvinte.
bordurile sunt manuscrise de la marea moartă
pline de adevăruri care nu mai interesează pe nimeni
ma rog... poate doar pe curvele pocăite
ce caută-n ele poarta spre Rai.

ştii tu...
e frig, ca atunci când cineva minte
prăbuşind lumi cu o singură biciuire a limbii.
tâmpiţilor! şi pe suflet rămân cicatrici...
nu vă mai târâiţi bocancii jegoşi
pe preşul meu de la intrare!