May 20, 2010

moft

Spune-mi ceva, orice, şi scoate-mă din starea asta şi din pielea mea şi din oraşul ăsta îmbâcsit... Mai bine cântă-mi... Nu. Stai. Ştiu: desenează-mi o mare numai a mea. Şi pe plajă două pietre şi câteva scoici rătăcite. Şi dac-ai putea să-mi desenezi şi o covrigărie, aia de pe colţ cu covrigii calzi şi buni. Mă mai gândesc... Un nuc? Poţi să desenezi un nuc pe plajă? Ce mai contează, desenează-l şi gata! Aşa vreau eu! Desenul e al meu şi pot avea în el de toate. Tot ce-am cunoscut şi mi-i drag, toate lucrurile pe care le-aş vrea doar pentru mine şi câte şi mai câte. Şi nimeni n-are voie să zică nici "pâs". Dar şi mai bine, dă-mi foaia. Mă descur şi singură. 

Deci cum spuneam: marea, pietre, scoici, covrigăria (n-ai şti oricum s-o desenezi aşa cum e la  mine-n suflet), nucul... Unul singur, înalt şi bogat în ramuri, cu frunze verzi ca ochii de femeie-otravă. El să mă păzească şi să-mi sufle visele printre frunzele lui. Îmi place... Oameni...? Nu vreau! Doar o icoană cu ochi albaştri să-mi surâdă din soare. Să-mi fie soare şi cer şi câteodată, când e tristă, să-mi plângă. Numai mie... 

May 19, 2010

mda...

explică-mi şi mie

cum anume e asta

viaţa...?

 

târâitul larvar între două non culori:

de la negru la îngrozitor,

de la gri

la „dă-o dracu’ de treabă”,

de la alb

la „ia-ţi adio de la poarta raiului”.

                

doar pentru azi

poveştile au greşit

şi „până la adânci bătrâneţi”

are exact valoare unui fir de praf în deşert,

adică zero –

o non culoare în sistemul de valori


yeah…


explain to me

how exactly is this

living…?

 

the larval crawling between two non colors:

from black to horrible,

from grey

to “fuck this”,

from white

to “kiss heaven’s doors goodbye”.

 

just for today

the stories have it wrong

and “happily ever after”

has the exact value of a speck of dust in the desert,

that is zero –

a non color  in the value system.

May 14, 2010

ganduri de ploaie


Plouă frumos şi curat. Cerul pare un copil cu genunchii juliţi, cu lacrimi mari şiroind pe obraji. Miroase a iarbă, a verde crud şi a viaţă numai bună de trăit din plin. 

„Ploaia care va cădea

Păcatele toate mi le va spăla...”

Aşa şi este. În ploi ca asta mă simt curată. De parcă am luat naşterea de la capăt, de parcă sunt din nou pe drumul bun şi fulgerele îmi luminează mersul. Ploile sunt ca oamenii... Ploaia din seara asta e un om drept şi puternic. Nu se abate, nu se-ndoieşte şi nu îngenunchează.

Mai sunt şi altfel de ploi. Ca şi oamenii sunt vesele, triste, şovăitoare sau atât de scurte încât sunt practic inexistente. Ca şi oamenii lasă în urmă durere, distrugeri, dezastre sau soare, cer senin şi zâmbete.

Cele mai pure sunt ploile calde de vară. Ele sunt copiii. Sunt neaşteptate şi reci ca o supărare repede uitată. Sau sunt pline de soare şi de curcubee. Sunt zâmbete instant abia captate pe peliculă, scurte momente cât o zbatere din gene.

Cele mai sincere sunt ploile cu fulgere. Explozia de lumină ce-mparte cerul în două ca pe un măr egal împărţit între fraţi, expune totul. Nu lasă loc de colţuri şi unghere întunecate. Pentru o clipă, cerul stă în faţa noastră întreg, ca o femeie goală mângâiată de ochii iubitului ei.

Şi totuşi, cele mai frumoase sunt ploile ce te îmbată cu totul, cele care îţi ameţesc toate simţurile şi te transpun într-o altă lume. Acestea sunt ploile – femei. Te plimbă o vreme prin lumea lor, te fac să-ţi pierzi capul şi-apoi te lasă privind în gol dorindu-ţi mai mult...


Thoughts of rain

It rains so beautiful and innocent. The sky seems like a child with bruised knees, with big round tears rolling down his cheeks. It smells like green, raw grass and like life just waiting to be lived to the fullest.

“The rain that will fall down today

Will wash all my sins away…”

And so it is. It’s in rain like this one that I feel pure. It is as if I am born all over again, as if I’m once again on the right path and the lightning is shining over my steps. Rains are like people… Tonight’s rain it’s a just and strong man. He doesn’t stray, he doesn’t have doubts and he doesn’t kneel.

There are other kinds of rain. Like people there is happy rain, sad rain, wavering ones or rain so brief that it practically doesn’t exist. Like people, the rain leaves behind pain, destruction, disasters or sun, clear skies and smiles.

The purest one is the warm summer rain. That rain is like a child. It's unexpected and cold like a sorrow quickly forgotten. Or it is filled with sun and rainbows. It's an instant smile hardly caught on film, a short moment like the blink of an eye. 

The most sincere one is the lightning rain. It’s the explosion of light that cuts the sky in half like an apple equally divided between brothers… It exposes everything. It doesn’t leave room for corners and dark spaces. For a moment, the sky lies whole, in front of us, like a naked woman caressed by her lover’s gaze.

And yet, the most gorgeous one is the rain that intoxicates you, the one that numbs all your senses and transposes you into another world. It is the woman rain. She takes you for a stroll in her world, she makes you lose your head and then she leaves you gazing into the void wanting more… 

May 13, 2010

şi totuşi


acelaşi zgomot de fundal
acelaşi ceas
care-şi plânge secundele monoton
aceeaşi stare
alt eu.


tu eşti acelaşi
sau poate altul...
mereu al meu.

văd prin tine
şi totuşi sunt camere în care nu pot intra,
sunt uşi pe care le ţii încuiate
prin ale căror vitralii pot ghici mişcări.

şi pentru asta te iubesc.
pentru că nu-mi dai totul dintr-o dată
şi totuşi nu-mi ascunzi nimic.

and yet

the same background noise
the same clock
that weeps its seconds evenly
the same state of mind
another me. 

you’re the same
or maybe different…
forever mine.

I see through you
and yet there are realms where I cannot enter,
there are doors that you keep locked,
through their stained glass I can guess movements.

and that’s what I love you for.
for not giving me all of you at once
and yet hiding nothing from me.

 

May 12, 2010

despre idealul masculin

Astăzi am vorbit cu o prietenă şi am avut o revelaţie despre modul în care se învârte lumea.     Şi-apoi am continuat să citesc cartea Mihaelei Rădulescu "Despre lucrurile simple" şi mi-am dat seama că nu am descoperit nimic nou: 

"Bărbatul tău e ideal pentru că ţi-a venit în întâmpinare cu tot ce a cerut sufletul tău.

Bărbatul tău ţi-a ieşit în cale cu pâinea şi sarea vieţii, îmbrăţişarea lui are exact forma zâmbetului tău, iar în ochii lui se vede norocul de a te fi întâlnit.

Lui nu trebuie să-i ceri nimic, pentru că îţi dă totul.

Pe el nu trebuie să-l minţi cu nimic, pentru că înţelege orice.

Lângă el nu ţi-e frică de nimeni, pentru că eşti cel mai de preţ bun al lui şi nu va risca nimic ca să te piardă."

Puţine sunt cele care îl găsesc pe EL, cel care le umple visele, cel pe care l-au aşteptat o viaţă, cel care să le întregească şi să le facă să simtă sensul împlinirii. Cele mai multe dau peste surogate, peste contururi goale, peste jumătăţi de măsură. Trist este că se mulţumesc cu atât alinându-se cu gândul că bărbatul perfect nu există ci e doar o plăsmuire a imaginaţiei. Ce nu înţeleg ele e că nu există o matriţă universală a bărbatului ideal. Ce e ideal pentru mine s-ar putea să nu fie idealul altcuiva. 

După mine bărbatul ideal sau perfect sau total, sau cum mai vreţi să-i spuneţi, trebuie să te împlinească, să te facă să te simţi Femeie pe de-a-ntregul. Trebuie să-ţi ofere totul fără să ceară nimic în schimb, pentru că ştie oricum că şi tu vei face la fel. Trebuie să te iubească, simplu şi fără pretenţii. Să te admire pentru ceea ce eşti şi pentru ceea ce faci, pentru lucrurile pe care le visezi şi să creadă în forţa ta de a le transforma într-o zi în realitate. Să fie cu atât mai mândru de tine, cu cât te descoperă, te cunoaşte, cu cât te vede aşa cum eşti tu. Să nu încerce să te schimbe ci să vă transformaţi împreună. Să fie mototol şi împiedicat ca să-ţi ofere ocazia să fii stâlpul lui de sprijin. Să fie prietenul tău de joacă, să-ţi spună secrete, să le asculte pe ale tale. Să fie zidul în spatele căruia te ascunzi de mizeria şi răutatea lumii, să fie umărul pe care să-ţi plângi dezamăgirile sau braţul puternic care te ridică de jos şi te scutură de praf. Să fie o bucată din sufletul tatălui tău pe care îl cauţi întotdeauna în bărbatul de lângă tine. Să fie independent, hotărât, amuzant, serios. Să fie poet doar pentru tine. Să te urce pe un piedestal deasupra tuturor. Să te complimenteze pentru masa gătită, pentru rochia pe care o porţi, pentru machiajul impecabil sau pentru inteligenţa ta. Să te tempereze în societate, să nu te lase să te faci de râs, să-ţi completeze propoziţiile atunci când rămâi fără vorbe. Să-şi spună că eşti frumoasă, să te iubească oricând, oricum: machiată sau nu, dimineaţa când te trezeşti din somn, în pijamale, în rochie de seară sau goală.  Să împartă cu tine totul: bucurii, frustrări, eşecuri, realizări, păreri de rău sau dorinţe. Să ştie când să-ţi spună "nu" şi când să te sprijine. Să fie al tău şi al nimănui altcuiva şi să ştie că tu eşti numai pentru el. Şi lista ar putea continua. Fiecare e libera să adauge după bunul plac al inimii. 

Eu mai spun doar atat: sunt foarte norocoasa...

And now, because a very special friend asked me to, I will try to double everything I write in english so that Anca's friends from the Netherlands can read it too. :)

About the male ideal 

Today I was talking to a friend and I realized how the world revolves. And then I continued reading Mihaela Radulescu’s book “About simple things” and I realized I didn’t discover anything new: 

"Your man it’s ideal because he came your way with everything your soul asked for.

Your man held your path with the bread and salt of life, his embrace has exactly the shape of your smile and his eyes bear the luck of having met you. 

You don’t have to ask him anything, because he gives you everything.

You don’t have to lie to him, because he understands everything. 

Next to him you fear no one, because you are his most prized possession and he’ll risk nothing to lose you."

Few women find HIM, the one that fulfills their dreams and the one that they awaited for all of their life, the one to make them whole and to give meaning to the word “fulfillment”. Most of them encounter surrogates, empty shells and “half way there” people. The sad thing is that they accept just that, taking comfort in the thought that the perfect man doesn’t exist but he is just a product of imagination. What they don’t understand is that the universal mold for the ideal man doesn’t exist . Whatever is ideal for me, might not be someone else’s ideal.

 
If you ask me, the perfect man, the ideal, the total one or whatever you want to name him, should complete you, he should make you feel a whole Woman. He should give you everything without asking for nothing in return, because he already knows that you will do the exact same thing. He should love you simple and unassuming. He should admire you for what you are and what you do, for the things that you dream of and he should believe that you’ll have the strength to, someday, bring them to life. He should be proud of you, more so with every step he takes closer to discovering you, with every new thing he learns about you, with every move bringing him to see you just the way you are. He should not try to change you, but you should transform together. He should be clumsy and awkward so you’ll have the chance to be his strength and support. He should be you’re playmate, share his secrets and listen to yours. He should be the wall behind which you can hide of all the wickedness and misery of the world, he should be the shoulder you cry your disappointments on, or the strong arm that raises you back on your feet and shakes off the dust. He should be a piece of your father’s soul that you always look for in the man next to you. He should be independent, determined, funny and serious. He should be a poet just for you. He should put you up on a pedestal, above everyone else. He should compliment you for the dinner you cooked, for the dress that you’re wearing, for your perfect make-up or for you’re wit. He should temper you in society, he should not let you make a fool of yourself and he should complete your sentences when you run out of words. He should tell you you’re beautiful and he should love you anytime, anyhow: with or without make-up, in the morning when you’ve just wake up, in your pajamas, in an evening gown or naked. He should share everything with you: joy, frustration, failure, accomplishments, bitterness or desires. He should know when to say “no” and when to support you. He should be only yours and nobody else’s and he should know that you exist solely for him. And the list can go on. Each one of you is free to add as many “he should” as your heart desires. 

I will only say one thing: I’m very lucky…


May 11, 2010

pândă

musteşte în mine o foame teribilă de răzbunare,
o poftă sadică de a schingiui suflete.
să ard vise pe altare închinate zeilor păgâni
inhalându-le neîmplinirea şi moartea prematură.

urletul de fiară turbată
se adună în unde de şoc
în gâtul cu vene umflate aproape de pleznire
şi gâlgâie acolo aşteptând furtuna...


m-abţin şi mă aşez din nou la pândă
şi-aştept parşivă alunecarea conştiinţei în prăpastie,
aştept pasul greşit, eroarea de calcul,
saltul pe care să-l frâng la jumătate
o dată cu şira spinării.