aici scrie o.ana cand vrea şi când are chef.
FRENCH KISS
Privesc aerul albastru din jur cum se valatuceste si danseaza nebun pe o muzica pe care nu o aud. Copii cu ochi de jad se striga in limbi necunoscute si rad si apoi fug nebuni prin aer si pe cararile pline de foi de toamna...Gandurile mele alearga nebune din strada cu pavaj galben si case cu muscate inflorite la geam, se ascund intre randuri de cerneala albastra, patate cu cafea si cu miros de pudra de fata ieftina. Trei ingeri de carton, cu zambete de carioca, coboara in lumina unui reflector palid sa aduca mantuire pe strazile intunecate si murdare pisoilor cu botul murdar si blana rupta, cersetorilor tristi si galbeni la fata. Un pictor cu doi ochi tatuati pe acelasi obraz incearca atemporal sa surpinda in culori momentul unei iubiri neimpartasite dintre o caramida si un felinar. Asfaltul lucios de ploaie vibreaza sub talpile mele, cuprins parca de-un fior neintrerupt. Ai gust de flori de salcam.
3.
Lumina cade oblic pe parchet. Privesc fascinata jocul particulelor de praf…O muzica veche se aude in surdina. Sunt in acelasi timp copila, adolescenta, femeie. O mare de sentimente ma cuprinde, franturi de amintiri din toate timpurile, franturi de vise atata de amalgamate in existenta mea, incat nu mai fac diferenta dintre oniric si realitate. Sunt ca o particula de praf, scaldata in lumina, eterna in frumusetea momentului. Timpurile se schimba, mereu , cu o viteza ametitoare. Am trait secole, milenii. Fericirea nu se masoara in orologii vechi care nu-si stiu decat secundele lor cadentate. Timpul meu se masoara in albastru. Albastru clar, infinit irizat. Cu fiecare bataie de pleoape, mai acumulez un veac de fericire.
2.
Privea in zare, cu ochii ei violet, strabatuti de firisoare aurii…nu avea o expresie anume, parea ca se transpune in aerul rece din fata ei, il accepta cu totul, il respira…Se intoarse spre mine si ma privi. Am simtit o sclipire calda in irisii ei violet. Imi zambeste si ma intreaba : - Ce s-a intamplat ? De cand esti aici ? Nu stiu ce sa ii spun… am privit-o minute in sir, intrebandu-ma cand voi ajunge sa fiu si eu atat de calma si impacata cu mine. Ii zic : - Sunt praf…iar am incalcat promisiunea aia fata de mine Rade calm. - Nu ai promis niciodata nimic cu adevarat. Ti s-a parut... - Cum poti sa fii asa? - Asa cum ? - Asa…ca tine…imi da impresia ca ai tot…Esti fericita. - Sunt.
Tace cateva clipe. Parul ei saten cu reflexe verzi si argintii se aseaza calm pe umeri, in bucle largi si lucioase. Inclusiv el pare fericit si impacat cu el...Revine: - Sunt fericita. Nu stiu daca am tot... Am cat imi trebuie, ca sa pot respira…. Cred ca asta e: respir si sunt libera. Zambeste iar: - Uite frunzele astea cum cad...As trai 7 vieti numai ca sa pot vedea peisajul asta...
Ma gandesc la ea...si ma gandesc la mine. Iar am pierdut noaptea plangand si gandindu-ma la cum a putut sa imi faca asta. Ma simt ca un mecanism stricat si-mi vine sa mor in fiecare zi. Nu am observat ca e toamna, sau ca timpul trece..Am sentimentul ca m-am blocat intr-o clipa stupida, pe care o retraiesc la nesfarsit…Ma simt expusa, violata, batjocorita in cele mai intime sentimente. As vrea sa respir si eu… - Nu mai privi in pamant…O sa treaca, o sa vezi…Stii ca de fapt e bine ca treci prin asta acum, e bine sa gusti fiecare moment din suferinta… E ciudat de bine sa suferi uneori.
O privesc nauca. Stiu ca si ea e singura si stiu ca si ea a suferit...Dar cuvintele astea rasarite din gura ei imi par stranii si fara rost. - Nimeni nu merita sa sufere, auzi tu? NIMENI ! - Da, dar daca tot suferi, macar sufera pana la capat si invata. O strafulgerare de otel in irisii ei albastri. I s-au cripsat un pic trasaturile si ma priveste cu ochii mari si reci.
- Nu are rost sa o iei de la capat mereu. Sufera-ti acum toata suferinta de care o sa ai parte. E mai usor asa. Si mai bine. Invata sa inveti singura, invata sa faci excese ca sa poti apoi sa te bucuri tu de tine si de sufletul tau. - Tu asa ai facut ? - Eu ?...Rade usor si amar… Eu sunt fericita acum. Imi plac copacii, imi place toamna, imi place zapada...mi-e dor de mare. Sunt fericita ca l-am intalnit pe omul ala si sunt fericita ca mi-a oferit clipele alea...It was magic...Dar orice moment in plus ar fi stricat echilibrul ala perfect in care ajunsesem. Plus ca el nu imi apartinea, si nici eu lui...Tot ce ne-a apartinut vreodata au fost clipele alea de fericire dincolo de simtire. A fost o prostie sa sufar cand ne-am pierdut unul pe altul, dar acum imi pare bine ca a fost asa.
E minunat sa cauti...
1.
Merg pe un fir de panza de paianjen, abia tinandu-mi echilibrul…stau cu mainile intinse in lateral…simt intunericul cum imi saruta varfurile degetelor. Tot ce vreau e sa nu cad. Tot ce vreau e sa mentin echilibrul ala precar pe care il am, sa ma mentin pe cararuia pe care mi-am ales-o, pe care nu o cunosc, dar care imi ofera siguranta prin simplul fapt ca la un moment dat...cand?...am avut curajul sa o aleg... In urmele pasilor mei infloresc halucinante flori mov, cu petale mari, rasfrante, catifelate...le simt pe glezne, atingandu-ma usor...privesc in urma: sunt ca niste ochi imensi care ma urmaresc....licaresc pana departe in zare, pana la de mult uitatul capat al firului...