July 26, 2010

succesiune


leii păzesc intrarea

câte unul pe fiecare parte

de-a stânga şi de-a dreapta

Tatălui

şi-al treilea

îmi linge ochiul din frunte

ca să văd mai limpede

păcatul,

ruşinea,

fuga laşilor,

spasmul mâinii nehotărâte,

al degetului pe trăgaci.

 

Tatăl se odihneşte acum.

Eu sunt Dumnezeu.

sinceritate


dau jos podoabele.

scorpioni lucind în întuneric,

vipere crescute la sân

hrănite cu lapte şi miere

şi ambrozie

şi tic-tac-ul defect

al inimii frânte

iar şi iar şi...

 

stau în faţa ta

ca-n noaptea nunţii,

ca-n pântecul mamei

la a doua naştere.

ştiu ce crezi... nu e asta.

(virgină nu mai sunt

din noaptea în care mama

a sărit din somn a moarte

visând catapeteasma sfărâmată-n două).

 

stau în faţa ta

goală.

m-am dezbrăcat de păcatele lumii

şi te-aşteptam.

July 19, 2010

dublă personalitate


plouă din senin

ca un plâns de isterică

trântită pe gresie.

plouă ca râsul meu fals.

 

dincolo de perdea

fiara pândeşte slăbiciunea,

gâtul dezgolit

să-l zdrobească în dinţi

ca pe-o coajă de ou.

 

în spatele zâmbetului perlat

se odihnesc colţi de diamant.

sunt retractabili,

fii fără grijă.

n-am să te muşc

decât dacă-mi ceri.

 

de fapt...

am să te muşc o dată, doar

de sân, în dreptul inimii,

în loc de-nsemn

cu fierul roşu

să ştie curvele că eşti al meu.

lună plină


luna e-n creştere...

se umple

de ochi albaştri

şi urlet de fiară

rănită. fugi de te-ascunde!


în pod,

în cufărul cu manuale prăfuite

să-ţi piardă mirosul.


pe raftul cu păpuşi,

să-ţi confunde albul pielii

cu porţelanul.


la pieptul lui, 

să-ţi bată inima

în ritm necunoscut.

July 14, 2010

caleidoscop


taie zâmbetul în 2,
în 4, în 8,
în multiplii de 2 pâna la infinit,
priveşte prin el-
caleidoscop al sufletului.



buzele fragmentate
dansează, iele-n pădure,
lucind a roşu şi-a verde
şi-a fucsia
şi-a câte şi mai câte culori turbate
născute din delirul minţii.

cum mă vrei astăzi?
dulce - roteşte caleidoscopul
3 sărutări stânga.
furioasă - priveşte-l cu jumătate de ochi,
jumătatea încruntată.
docilă - nu te obosi...
nu arată niciodată asta.