am petrecut prea mult timp cu ochii ridicați spre cer.
l-am căutat din priviri pe Dumnezeu
spre a-i cere din nou să facă ce n-am putut noi,
să reușească unde noi am eșuat...
sau nu am încercat deloc, de frică.
am privit spre cer atâta timp.
gâtul ne-a amorțit.
trupul, cu totul, s-a contorsionat -
cadavre în rigor mortis.
am petrecut prea mult timp cerșind postural
încât nu mai știm cum e să fim altceva,
să fim un spate drept,
să fim priviri mândre
ridicate cu speranță, nu cu rugă.