morţii le-aprind celor vii lumânări
veghindu-i câte trei zile
ca să nu-şi uite sufletele prin gări, prin case străine,
prin metrouri ticsite de oameni grăbiţi
si de alţi oameni care-şi plimbă mutilările în văzul lumii.
ne ţin candele la geamuri
nu ca să ni-i amintim ci să nu uităm noi de noi,
să nu uităm să zâmbim
şi să ne vedem drumul spre casă.
Ah, cât m-ai durut cu poezia asta... :)ți-ai ascuțit, cumva, creioanele sufletului? :)
ReplyDeletepuțin câte puțin. dar prind încredere :)
ReplyDelete