în fugă

lasă-te pradă drumului

în fuga nebună spre nicăieri

închide ochii şi vezi cu sufletul

florile halucinante

care cresc în oameni

din visele copilăriei.

priveşte-mă cum numai tu ştii

cu tot verdele pădurii ascuns în ochi

ochii ăia cameleonici

în care joacă vara

şi soarele

şi marea cu alge.

rândurile astea nu mă-ncap.

mi-au rămas mici;

banale cuvinte cu care-ncercăm

să cuprindem o viaţă de om,

litere în care vrem să-ndesăm de-a valma

muzică şi iubire şi lacrimi,

nopţi de singurătate,

explozii de suflet.

exact!

asta sunt cuvintele:

şrapnele rătăcite

pe care le-aruncăm în lume

de fiecare dată când explodăm şi ne recompunem

ca o pictură cubistă

în continua căutare de noi.