spre divin

suntem constant
prea mult și prea puțin
ne dăm și de (prea)gol și de preaplin
cu-aceeași gură toți
promitem sau cerșim
ori ignorăm umanul
în fuga spre divin.
ne cerem des iertare
dar ne zâmbim calin
și-n orice dezmierdare
scuipăm un pic venin
destul cât să agite, destul cât să călim,
destul să facă rană dar încă să iubim,
un strop să nu omoare,
destul cât să orbim
și să ratăm umanul
în cursa spre divin.

make sense

take a deep breath and dive.
wouldn't that be nice
would it not be perfect in its simplicity
wouldn't you just like that?

that bitter taste on the tip of your tongue,
that constant headache that won't subside,
the gut wrenching fear circling you,
that scream you've just stifled
or the way your wrists burn
because the rope finally cut into the flesh.
I wish I could tell you it's all in your head
but we both know I'd be lying.

scattered is an understatement
and at this point
metaphors don't do much for the soul
so why bother?
why try and make sense of it all
when sanity is clearly at stake
and the weather man is forecasting hailstorms?

because ego is stupid like that
and sheer stubbornness trumps the preservation instinct.