gândul se răsucește, se deformează
ca umbrele aruncate prin perdea
de faruri în fracțiuni de secundă.
nu-mi place visul ăsta
și de-aia mă trezesc...
sau poate...
doar am alunecat mai rău,
mai jos,
înspre conul de umbră al sufletului
unde am închis toate aripile rupte,
toate proptelele improvizate
din luciri prinse în colțul ochiului.
de data asta chiar am țipat.
simt arsura care-mi face gâtul să pulseze,
simt mușchii încordați ca un bici înaintea boom-ului sonic,
pumnii strânși atât de tare
că unghiile țâșnesc printre metacarpiene
ca săgețile prin carnea vânatului.
de data asta chiar am țipat...
iar și iar și iar
trezirea din coșmar e un perpetuum mobile.
No comments:
Post a Comment