March 17, 2010

casele mele

în aproape 4 ani de când stau în Bucureşti am schimbat nu mai puţin de 4 case, în prezent ocupând activ locuinţa cu numărul 5. te poţi întreba: "aşa, şi?". dacă în timpul studenţiei ai stat cel puţin o dată cu chirie, întrebarea nu îşi are rostul, tu deja ştii despre ce vorbesc. să împarţi spaţiul cu alte "x" persoane (pe care le cunoşti mai mult sau mai puţin, pe care le suporţi... sau nu prea, cu care te întelegi sau te ignori), să te chinui în fiecare lună să aduni banii de chirie de la aceleaşi "x" persoane ca să nu-i dai proprietarului cu ţârâita, să alergi să-ţi plăteşti facturile, să cauţi instalator/electrician/ dracu-mai-ştie-ce-meseriaş pentru diversele treburi din casă care se sparg, bufnesc, crapă, scapă şi alte asemenea chestii. mă rog, în 4 ani mi-am intrat în ritm şi toate lucrurile astea au devenit (ca pentru mulţi alţii) o a doua natură.

în altă ordine de idei (pentru că o să vezi pe măsură ce o să citeşti blogul ăsta că divaghez mult :D) îmi dau seama că am ajuns să fac nişte lucruri care nu credeam că o să intervină decât mult mai târziu. adică eu urma să plătesc facturi şi să chem meseriaşi abia când aş fi ajuns la "casa mea". nu ştiu de ce, dar în mintea mea mai aveam mult până să ajung acolo.  şi acum realizez că mă transform încet într-o copie a maică-mii, mică, stresată şi obsedată de control, drămuind atent banii din casă, prioritizând (mai întâi facturile şi apoi toate celelalte), lăsând peste 10 bonuri de masă la o singură vizită la supermarket pe diverse produse de curăţat (pentru baie, bucătărie, geamuri, lemn, gresie, parchet), cheltuind ultimii bani din casă pe umeraşe (pentru că era imperativ să calc ATUNCI tot mormanul de haine adunat în vreo două săptămâni şi nu mai aveam pe ce să aşez cămăşile), cumpărându-mi o grămadă de prostioare doar pentru că sunt draguţe şi TREBUIE să le am (cum ar fi cele trei gărgăriţe pe care le am acum lipite pe laptop, cele 2 perechi de mânuşi una mov şi una verde-n dungi sau cele 3 perechi de şosetele lungi-lungi până peste genunchi şi ele în diverse modele şi culori). şi dacă îţi sună un pic psihotic, află că mie îmi place aşa şi că nici în ruptul capului nu m-aş gândi să schimb ceva şi în plus, consider că prietenii mei îmi fac un compliment când îşi fac cruce, scuipă-n sân şi-mi spun că sunt mama "bucăţică ruptă". 

oricum, pornisem de la cu totul altceva. vorbeam despre schimbatul caselor, fiecare cu chichiţele şi problemele ei. şi mergem sistematic pe firul timpului:

- anul I de facultate - apartament de 2 camere, semidecomandat, 5 fete. imaginează-ţi călcătură în picioare, nervi, orgolii, prieteni care vizitau, adaugă la asta o vecină (stătea sub noi la etajul 7) cam dusă cu pluta care putea să jure cu mâna pe inimă că la noi în casă e focar de promiscuitate, că au fost exact "n" băieţi în casă, că am făcut gălăgie infernală toată noaptea şi, colac peste pupăză, tot noi am fost nesimţiţii care îi băteau în ţeavă la 2 noaptea.

- anul II de facultate - 4 inşi într-un apartament de 2 camere decomandat, 2 fete, 2 băieţi. n-am stat acolo decât 3 luni (alea pe care dădusem avansul) şi-apoi am fugit mâncând pământul. pe scurt fie spus, proprietara avea vreo 29 de milioane de lei vechi datorie la întreţinere, nu mai plătise lumina de vreo 3-4 luni şi nu se avea la inimă cam cu nici un vecin. başca faptul că nu prea dădeam de ea la telefon, dacă aveam nevoie de ceva, cum ar fi să vină să-şi strângă lucrurile care încă erau în casă (începând cu hainele din şifonier şi terminând cu cele din maşina de spălat şi cu lubrifiantul durex din sertarul de la noptieră). vorba ceea: prinde orbul, scoate-i ochii.

- tot anul II - apartament de 2 camere, decomandat, măricel, aceeaşi 4 oameni. un mic inconvenient era baia roz (chiuvetă roz, vas de toaletă roz, gresie roz pal, suport de prosoape... alb ca să nu obosească ochiul de la atâta roz). aici problema era cu băieţii, mai ales, care se simţeau demasculinizaţi de fiecare dată când se duceau în baie să facă treburi bărbăteşti, cum ar fi pishu din picioare. problema fetelor, adică şi a mea, era că nu aveam cuptor ci doar o plită-aragaz cu 2 ochiuri care mergea pe butelie. când stai în păcii, la ultimul bloc (chiar era ultimul bloc, nu este o figură de stil, după noi începeau casele), gazele sunt un lux pe care nu ţi-l permiţi neapărat. aşadar, mesele noastre au constat, în acel an fatidic, în spaghete gătite alternativ când cu brânză când cu ciuperci, mâncărică de cartofi şi alte asemenea lucruri care se puteau găti pe aragaz. tot în acest minunat apartament din fundul lumii, o epopee a feminităţii (pe lângă baie, imensa perdea din sufragerie şi tapetul din aproape toată casa, aveau aceeaşi nuanţă sâcâitoare de roz-pal-prăfuit)am experimentat pentru prima dată în viaţa noastră cum e să ţi se taie apa. caldă nu aveam (avea proprietara centrală şi apartamentul ei era perete-n perete cu al nostru), deci aveam doar apă rece şi ne-au luat-o şi pe aia. şi vreo 5 zile am făcut super vânzare la buticul din colţul blocului la bidoane de 5 litri de apă. tot atunci au fost bătute nişte recorduri la ne-spălatul pe cap şi ne-spălatul vaselor decât atunci când chiar nu mai găseai nici o farfurie curată în care să mănânci.

- anul III şi ultimul din facultate - garsonieră, conf. 1, decomandată, cu balcon, 2 persoane (eu şi baby pentru că vroiam intimitate şi libertate de decizie). ei bine, pe-acolo nu s-a întâmplat mare lucru, în afară de faptul că nenea proprietarul nu realiza pe deplin ce presupune faptul că eu ÎI PLĂTESC CHIRIE. anume pentru el garsoniera era un spaţiu minunat de depozitare a tuturor chestiilor care nu mai încăpeau la el în apartament (îndesate apoi în micul balcon de la garsonieră, unde eu mai trebuia să găsesc loc să-mi întind şi rufele la uscat): ditamai salteaua, flise de faianţă rămase de la renovarea băii, covorul murdar din sufragerie, un mic dulăpior de bucătărie în 2 uşi total inutil (bucătăria era şi ea renovată cu mobilă pe comandă pentru exact spaţiul disponibil), o sacoşă cu scule necesare oricărui bărbat muncitor (bomfaier, ciocan, patent, şurubele, cuie, resturi de materiale) şi una bucată uşă din lemn masiv care, la un moment dat, ar fi trebuit să o înlocuiască pe cea de la sufragerie (care nu avea nimic în afară de faptul că nu mai era pe placul proprietarului). cumva inutil de zis că plăteam cât pe mă-sa şi pe tac-su (330 euroi) pentru o garsonieră în care a trebuit să-mi cumpăr şifonier, comodă şi maşină de spălat. detalii...detalii...

- prezent, anul I de master - apartament 2 camere semidecomandat, renovat, utilat, mobilat aproape tot la comandă, 2 persoane, chirie - suficient cât să nu fie moca şi să pară de neam prost. pe româneşte spus: foarte tare frate! dar cum nimic nu e perfect (deşi canapeaua roşie din sufragerie, draperiile de aceeaşi culoare şi bucătăria impecabil mobilată te-ar putea contrazice) avem şi aici problemele aferente cu care însă ne-am obişnuit, ca ţiganul cu scânteia. pe scurt: ţevi vechi + presiune mare la apă (stăm la parter) = în mod inevitabil, 2 baterii schimbate la chiuveta de la bucătărie, garnituri schimbate la bateria de la cadă, un cot spart care unea coloana principală de apă caldă cu ţevile mele (băltoacă strânsă cu prosopul de la 2 noaptea la 7 dimineaţa când administratorul a binevoit să coboare la subsol să închidă vana), apă infiltrată în peretele de la baie pe cealaltă coloană principală (pentru că datorită gravitaţiei apa curge de sus în jos iar parterul e în mod logic plasat înaintea subsolului). nimic ce nu se poate rezolva. am oricum senzaţia că după toate astea, aş putea să mă trezesc într-o noapte cu un perete dărâmat, cu apa ţâşnind maiestuos în toate direcţiile şi reacţia mea ar fi una foarte simpatică: mi-aş pune costumul de baie şi aş alerga sub stropii de apa plescăind din picioare încântată de ploaia apărută incognito înăuntrul apartamentului.

cam atât despre problemele mele existenţiale cu multitudinea de reşedinţe schimbate de-a lungul anilor. vă aştept să vă daţi cu părerea, mai ales dacă aţi trecut şi voi prin aşa ceva.

No comments:

Post a Comment