ciocniri

suntem cremene și amnar
ciocnindu-se într-una;
explodăm scântei care nasc incendii,
naștem văpăi care înghit totul,
ardem aerul și ne sufocăm mocnit:
o sinucidere emoțională
îndelung repetată.

ca Dumnezeul vechilor scripturi
cerem ochi pentru ochi
și plata în sânge
potolită doar zdrobind mândria
sub bocancul vrerii noastre.

și-apoi regretul,
și-apoi tristețea,
și-apoi ne pare rău.

tu ai știut

băiat cu ochii de castan
care sădesc în suflet dragul
habar n-aveam că te ceream
când ai ales să ne calci pragul.

băiat cu plete nisipii
ca aurul ce ține marea
habar n-aveam că ai să vii
dar tu ai auzit chemarea.

eu ceream fete cu ochi verzi
dar universul, fără greș,
mi-a dat în dar așa cum crezi,
ce trebuia. nu ce-am ales.

(de)zicere

nu e dezorganizare.
e dezvățare,
e dezrobire
(de) dorință
(de) mai mult
(de)cât.
e un rit
în ritmul meu:
începuturile încete
nu mai (în)cântă.
țin toate ușile deschise
să-mi umble mintea
hai-hui
pe unde vrea.

nocturnă

somn.
un înger visează
(un colț de rai la pieptul meu)
cu un zâmbet ștrengar
în colțul gurii
somn.
sute de fluturi
zbat din aripi în jurul meu...
stai! nu-s fluturi.
eu mă trezesc speriată,
el nu
somn.
e întuneric și țipăt
și vis urât a plânset.
în brațe e sigur,
în șoapte e iubire,
în piept inima bate
(un cântec știut)
el adoarme, 

eu nu
somn.

joacă

cunună
nebună
(stă)până
de lună cu stele
și trup cu inele,
pe suflet zăbrele,
în plete cunune,
în talpă (ca)iele
ce joacă nebune
în ziuă de nume.

lună cu dinți

noaptea
se-mpletește cu
ziua
se confundă cu
noaptea
se transformă în
zi
după zi,
peste noapte nebună,
stă o zi fără lună,
într-o lună cu dinți,
în altar fără sfinți.

în cuib de viperă

gândurile astea nu se mai leagă,
sunt sălbatice,
sunt tulburi.
au coborât în stomac
și s-au făcut ghem.
stau cuib de vipere acolo
mușcând din liniște și din curaj.
se zbat și se-nnoadă,
încurcă vise cu visuri,
alungă somnul
și otrăvesc.