prea mult

ţi-am curs prea mult prin vene

ca să cauți alt puls
ascuns în clavicule străine
și să-ți fie de-ajuns
ecoul unei promisiuni.
ți-am alungat prea multe nopți din gene
ca să grăbești diminețile
cu sărutări cerșite
sau furate... piețele
sunt pline de vechituri.
adânc în carne ți-am lăsat însemne
prea multe ca să minți acum
că m-ai știut în altă vreme
sau că la loc, din scrum
poți să clădești castele.

such and such

there's such sadness caught in the air
you can feel how it rests
how it weights down your breath
how it cuts in your flesh
and then seeps in the wound
heavy and black:
the tar of human feelings.

there's such allowance, such acceptance
for this sea of sad faces
hiding tired, overwhelmed minds
roaming around aimlessly
wondering where they went wrong,
such barren souls:
carcasses devoid of life and meaning.

ca astea

sunt zile ca astea
când îți vine s-omori:
mâinile tremură,
pumnii sunt strânși
în față vezi negru
dar ochii-s aprinși,
respiri sacadat,
plămânii sunt jar
pe buze persistă
gustul amar.

sunt zile ca astea
venite s-omoare:
semințe de ură
în mugur prea plin,
săgeți îmbibate
în ape venin,  
pumnale ascunse
în fald diafan,
rugi de speranță
futil paravan.

guilty as charged

oh! how we judge
just as fast as we blink
it's enough to preview
to believe or to think
that we know how it works
if they'll swim or they'll sink
just a glance to decide
in what neat little box
we put people like things
clumped together regardless
of creed, hopes and needs.

oh! how we glide
over the actual insult
casually bringing it up
like it's easy and light
like we couldn't be blamed
if those words cause you hurt
- 'cause you give off that vibe -
- 'cause I would not have thought -

oh! how entitled we feel
to hold on to our judgments

like sheer power of will

would just change or transform you
into that afterthought
nested in our perception
of whatever you could be
but we're sure that you're not.

pe no(ri de sâ)rmă

ți-aș spune c-ai să întâlnești
mulți oameni buni și-ai să găsești
suflete calde ca să stai
o viață-ntreagă de povești
dar n-am s-o fac când știu că ești
prea verde și-apoi să gândești
c-așa măsori normalul.
cum aș putea să-ți spun
că visele susțin destul
că oamenii nu sunt prea cruzi
că niciodată n-ai să plângi
sau să te simți neputincios
când oamenii distrug frumosul
ca să-și justifice normalul.
cum să te mint în alb acum
ca mai târziu să te adun
din ciob cu ciob să te compun
ca să te fac întreg?
am să te-nvăț să înțelegi,
să știi s-asculți și să alegi
să lupți, să rabzi, să nu cedezi
cu fruntea sus și drept să mergi
să-ți definești normalul.