un om şi o vioară

aici timpul este sonor.
acum, nu mai are valoare.
se întinde, se dilată, devine fluid,
alunecă prin cameră şi te îmbraţişează,
te învăluie ca un secret şoptit sfios la ureche

şi tu îl laşi...

te laşi în voia lui
şi te bucuri de călătorie.

niciodată stelele n-au părut mai aproape,
niciodată n-ai vizitat atâtea lumi necunoscute,
niciodată nu ţi-ai lăsat sufletul atât de expus,
niciodată n-ai uitat aşa de tine,
niciodată instinctul n-a cucerit raţiunea,
niciodată nu te-ai simţit atemporală,
niciodată n-ai rămas fără cuvinte,
niciodată, niciodată, niciodată...


îmi amintesc ce gust are marea,
ce culoare au amintirile,
câţi fluturi încap într-un vis...

fluturi,
toţi suntem fluturi orbitând haotic aceeaşi flacără:
un om şi o vioară.