de iarnă

frigul
îngheaţă de-a valma pietre şi cuvinte.
bordurile sunt manuscrise de la marea moartă
pline de adevăruri care nu mai interesează pe nimeni
ma rog... poate doar pe curvele pocăite
ce caută-n ele poarta spre Rai.

ştii tu...
e frig, ca atunci când cineva minte
prăbuşind lumi cu o singură biciuire a limbii.
tâmpiţilor! şi pe suflet rămân cicatrici...
nu vă mai târâiţi bocancii jegoşi
pe preşul meu de la intrare!

succesiune

leii păzesc intrarea

câte unul pe fiecare parte

de-a stânga şi de-a dreapta

Tatălui

şi-al treilea

îmi linge ochiul din frunte

ca să văd mai limpede

păcatul,

ruşinea,

fuga laşilor,

spasmul mâinii nehotărâte,

al degetului pe trăgaci.

 

Tatăl se odihneşte acum.

Eu sunt Dumnezeu.

sinceritate

dau jos podoabele.

scorpioni lucind în întuneric,

vipere crescute la sân

hrănite cu lapte şi miere

şi ambrozie

şi tic-tac-ul defect

al inimii frânte

iar şi iar şi...

 

stau în faţa ta

ca-n noaptea nunţii,

ca-n pântecul mamei

la a doua naştere.

ştiu ce crezi... nu e asta.

(virgină nu mai sunt

din noaptea în care mama

a sărit din somn a moarte

visând catapeteasma sfărâmată-n două).

 

stau în faţa ta

goală.

m-am dezbrăcat de păcatele lumii

şi te-aşteptam.

dublă personalitate

plouă din senin

ca un plâns de isterică

trântită pe gresie.

plouă ca râsul meu fals.

 

dincolo de perdea

fiara pândeşte slăbiciunea,

gâtul dezgolit

să-l zdrobească în dinţi

ca pe-o coajă de ou.

 

în spatele zâmbetului perlat

se odihnesc colţi de diamant.

sunt retractabili,

fii fără grijă.

n-am să te muşc

decât dacă-mi ceri.

 

de fapt...

am să te muşc o dată, doar

de sân, în dreptul inimii,

în loc de-nsemn

cu fierul roşu

să ştie curvele că eşti al meu.

lună plină

luna e-n creştere...

se umple
de ochi albaştri
şi urlet de fiară
rănită. fugi de te-ascunde!
în pod,
în cufărul cu manuale prăfuite
să-ţi piardă mirosul.
pe raftul cu păpuşi,
să-ţi confunde albul pielii
cu porţelanul.
la pieptul lui, 
să-ţi bată inima
în ritm necunoscut.

caleidoscop

taie zâmbetul în 2, în 4, în 8, 

în multiplii de 2 pâna la infinit, 

priveşte prin el- caleidoscop al sufletului.

buzele fragmentate dansează, 

iele-n pădure, 

lucind a roşu şi-a verde şi-a fucsia 

şi-a câte şi mai câte culori turbate 

născute din delirul minţii. 

cum mă vrei astăzi? 

dulce - roteşte caleidoscopul 

3 sărutări stânga. 

furioasă - priveşte-l cu jumătate de ochi,

jumătatea încruntată. 

docilă - nu te obosi... 

nu arată niciodată asta.

si-a stat

ascunde-ţi pleoapa stângă de mine
şi priveşte-mă pe furiş,
pe sub gene,
pe sub amintiri,
pe sub secundele scurse monoton.

şi dacă-ţi spun că timpul stă în loc
ai să mă crezi?
ai să-ţi ascunzi şi ochiul drept
şi-o să priveşti furiş spre tine?

închide-ţi al treilea ochi,
priveşte pe-ascuns spre noi
închişi în timp ca-ntr-o clepsidră
şi spune-mi: ne-am oprit şi noi?
am adormit naiv
într-o îmbrăţişare ascunsă
de gene
şi pleoape
şi răsuflări tăiate?

moft

Spune-mi ceva, orice, şi scoate-mă din starea asta şi din pielea mea şi din oraşul ăsta îmbâcsit... Mai bine cântă-mi... Nu. Stai. Ştiu: desenează-mi o mare numai a mea. Şi pe plajă două pietre şi câteva scoici rătăcite. Şi dac-ai putea să-mi desenezi şi o covrigărie, aia de pe colţ cu covrigii calzi şi buni. Mă mai gândesc... Un nuc? Poţi să desenezi un nuc pe plajă? Ce mai contează, desenează-l şi gata! Aşa vreau eu! Desenul e al meu şi pot avea în el de toate. Tot ce-am cunoscut şi mi-i drag, toate lucrurile pe care le-aş vrea doar pentru mine şi câte şi mai câte. Şi nimeni n-are voie să zică nici "pâs". Dar şi mai bine, dă-mi foaia. Mă descur şi singură. 

Deci cum spuneam: marea, pietre, scoici, covrigăria (n-ai şti oricum s-o desenezi aşa cum e la  mine-n suflet), nucul... Unul singur, înalt şi bogat în ramuri, cu frunze verzi ca ochii de femeie-otravă. El să mă păzească şi să-mi sufle visele printre frunzele lui. Îmi place... Oameni...? Nu vreau! Doar o icoană cu ochi albaştri să-mi surâdă din soare. Să-mi fie soare şi cer şi câteodată, când e tristă, să-mi plângă. Numai mie...