Pareri personale:You're Next

What started as "Meh... lots of crappy horror movies out there why not add one more to the list?!?" turned into 95 minutes of pure genius, gore packed, entertaining and very satisfying ride. By the end of it all my dark little soul was doing back flips.

Inceputul ofera toate elementele necesare unui film cliseu:
* o casa de vacanta la dracu'n praznic unde esti vecin cu padurea;
* o reuniune de familie cu ceva bani si complexe freudiene. Mama - alcoolica in recuperare (e ok daca aude voci si sunete ciudate, n-o mai baga nimeni in seama), tatal - strutul cu capul in nisip (dispus sa treaca oricand cu vederea problemele evidente ale tuturor din familie in speranta ca daca nu vorbeste despre ele, poate nu exista), Drake - the oldest and the bully (ala care stie el mai bine decat toti cei pe care-si varsa frustrarea pentru ca are un mariaj de rahat), Crispian - the second child and the academic (asta e profesorul sarac care si-o trage cu studentele lui), Felix - the youngest and the rebel (asta n-o sa se maturizeze niciodata, da' familia inca mai spera) si Aimee - singura fata din familie (vrea si ea sa fie observata pentru ca poate face totul la fel de bine ca baietii);
* o gasca de criminali psihopati cu masti, topoare, arbalete si tot arsenalul.

Te uiti la adunatura asta, iei in calcul si matrasirea brutala a vecinului (singurul vecin pe o raza de 'enspe kilometri) infaptuita cu o seara inainte si deja stii ce-o sa se intample si cum: o sa moara toti in chinuri, unul cate unul, ca niste caprioare in lumina farurilor. 1-0 pentru criminalii psihopati.

De murit, mor astia pe capete, dar la capitolul victime se adauga si psihopatii, casapiti fiind de o floare de fata aparent inocenta. Aparent...

Reuniunea familiei include si sotiile/ iubitele/ iubitii copiilor adunati acasa de promisiunea unui week-end relaxant. Printre ei se gaseste si  Erin iubita lui Crispian (si da, este o fosta studenta) care e asa sweet and unassuming, singura care se ofera s-o ajute pe mama soacra in bucatarie, pe scurt, genul ala de fata pe care o duci acasa s-o prezinti parintilor. Numa uita-te la ea cat ii de scumpa.

Aceasta fiinta angelica si copilaroasa are si ea un secret: her daddy was a prepper. Un nene de-ala care e absolut sigur ca aceasta lume se va duce dracului dintr-un motiv sau altul (colaps economic, criza resurselor, you name it) iar daca vrei sa supravietuiesti trebuie sa stii sa te descurci in salbaticie cu ce-ai la indemana, adica sa faci din rahat bici. Bai, nu stiu ce-a invatat-o asta pe fiica-sa dar bate tipa psihopatii cu ciocanul de snitele de l-ar face si pe master chef gelos de asa dexteritate. Fata asta nu omoara, ea dirijeaza simfonii. Fata asta este un izvor nesecat de idei cand vine vorba de capcane. E sora mai mica a lui MacGyver care reuseste sa transforme orice obiect intr-o arma letala (da, in cazul in care te intrebai: te-ar ucide si cu elasticul de la chiloti). I love her!

Si asta e doar primul plot twist din multele executate cu maiestrie. Acum sa nu va ganditi ca n-are si filmul asta prostii lui si fazele alea de te fac sa tipi "WTF is wrong with you people?!?!?", dar cumva merg in contextul setat. De exemplu: psihopatul o omoara pe mamica si lasa ditamai iataganul infipt in ea (asa, ca in combinatie cu scrisul insangerat de pe perete sa fie de mare efect terifiant). Prostii satului o gasesc pe mamica (plansete, zbierete, denial, smuls parul din cap), o acopera cu un cearceaf si-o mai bocesc o tura, dar din toti cretinii adunati in jurul ei absolut nici unul nu se gandeste sa ia maceta ca sa aiba o arma cu care sa se apere. Si daca te gandesti ca ii asteapta o moarte nasoala si insangerata parca nu te mai deranjeaza asa atare pentru ca oricum o sa te simti razbunat cand o sa urle in chinuri cu ceva topor infipt atat de adanc in taratacuta incat le fuzioneaza creierul cu podeaua.

Acestea fiind spuse, luati de va uitati ca sa va incantati retina si sa imblanziti animalul din voi (bestia aia care ar calca vreo 2-3 concetateni pe cap inainte de micul dejun si-ar mai tortura vreo 2 in pauza de pranz - Si nu va mai mintiti ca voi n-aveti asa ceva si ca sunteti integrati in absolut, ca nu va crede nimeni). And girls, you'll thank me after this one since you're all gonna wanna be her when you grow up. ;)

1 o'clock rantings

concentreaza-te
numara oi: una, doua...
i-auzi, a inceput sa ploua
cizme? probabil. sau poate ghete?!
fusta? meh... vedem
Milena. sa nu uit de link.
pana maine uit sigur, mama lui de creier.
prezentarea: change a few stuff.
stop snoring. human STAHP!
ugh, dopurile de urechi. :D
that would solve it. nope. can't.
nu mai aud alarma... oare?
se aude? nu risc.
god dammit!
vikings.
blood, axes, nice braids,
braids, hair... o fi primit silvia culorile?
programare x2. de preferat marti.
joi, vineri zile libere ( argh, trece-le in sistem!!!)
fuck my brain!
need sleep.
cartof.
that was random.
funny brain is funny. :))

Pareri personale: Edge of Tomorrow

* Warning: urmează un articol în romgleză plin de opinii personale. If you don't like it please stop reading now, get the fuck off my internet and save yourself the trouble.

Am şi eu 2 cuvinte de zis despre Edge of Tomorrow: brain damage. Great sci-fi, great CGI, great soundtrack and all that but:

1.  Ritmul filmului e atât de rapid şi nemilos încât dacă încerci să te opreşti să-ţi "tragi sufletul" rişti să ajungi la finalul filmului cu sentimentul că te-a lovit TGV-ul de 5 jumate', te-a agăţat şi te-a târât pe ultimele 12 staţii.
Dacă ar trebui să-l descriu printr-o imagine ar fi asta:

2. Out of the two hours spent watching this movie the most exciting moment was John Newman - Love me again blasting from the speakers on the Cast & Credits section of the film.

3. Mai sunt şi alţii care au văzut nişte goluri în poveste dar au fost dispuşi să le ignore doar pentru că filmul te ţine în priză şi acţiunea se desfăşoară atât de repede încât n-ai timp oricum să-ţi pui întrebări. I so don't agree with that! Diriga' mea din generală (profesoară de română) ne "urechea" verbal pentru fiecare greşeală gramaticală făcută, chiar dacă eram în pauză şi ea trecea pe lângă noi prinzând doar frânturi de conversaţie. Am întrebat-o o dată cum de le auzea pe toate, fiind imposibil uman să fie concomitent atentă la 20 de conversaţii şi din ele să prindă fix dezacordul articolului posesiv cu substantivul determinat. Raspunsul e priceless: "Fiecare prostie pe care o spuneţi e ca un clopoţel de alarmă care-mi sună în ureche". Basically, your brain should hurt whenever you hear/ see/ listen to something stupid. Ete-aşa e şi cu filmul ăsta. Nu poţi să nu-ţi pui nişte întrebări, ba chiar să le strigi în gura mare:

- De unde naiba a venit toată gloata aia de organisme extraterestre? Şi să nu îndrazniţi să spuneţi "din spaţiu într-un asteroid". It should have been a huge-ass-mother-fucking asteroid! Ultima dată când Terra a fost lovită de un pietroi atât de mare (sau chiar un pic mai mic, dacă stai să te gandeşti bine) am rămas fără dinozauri şi luni întregi atmosfera a fost încărcată de praf, bolovani, gaze şi reziduuri; practic viaţa pe planetă a fost resetată. Aşadar, dacă ar fi venit călare pe un meteorit mare cât să-i încapă pe toţi, n-ar mai fi existat război pentru că n-ar mai fi existat oameni care să se opună invaziei. Vine asteroidul, loveşte planeta, carbonizează tot, extratereştrii câştigă. Punct.

- Cum a aflat fata aia că şi-a pierdut puterile de a reseta ziua? Let's do a little logic exercise, bear with me now. Ucizi un alpha, te îmbaiezi în sângele lui, capeţi ceva puteri şmechere de a reseta aceeaşi zi la infinit şi afli că ai căpătat aceste puteri doar pentru că MORI. Yup. You heard me. Asta e singura condiţie pentru ca toată şarada asta să funcţioneze. Trebuie să mori şi fix în momentul ăla ziua se resetează şi-o poţi lua de la capăt. Do you see where I'm going with this? Mori -> repeţi ziua; mori -> repeţi ziua; MORI -> repeţi ziua. Ca să-şi dea seama că nu mai putea reseta ziua, ar fi trebuit să moară o dată şi să rămână moartă, PENTRU CĂ NU MAI PUTEA RESETA ZIUA. E un cerc vicios. Explicaţie leşinată: ea s-a trezit într-o zi pe un pat de spital, perfuzată fiind cu sângele altcuiva şi a ştiut dintr-o dată (a citit în umbrele de pe perete sau în picăturile perfuziei) că şi-a pierdut puterile. Mda... Call me a skeptic.
Dar cum poveştile imposibile de dragoste se vând şi Tom Cruise nu se putea îndrăgosti de un extraterestru sau de un coleg de pluton, au făcut scenariştii un artificiu şi-au lasat-o pe Emily Blunt să trăiască. Cum altfel să se perpetueze clișeul bărbatului războinic protector și salvator de femei, în ciuda faptului că:
* femeia asta își câștigase de mult tresele pe câmpul de luptă fiind unanim recunoscută ca cel mai de preț soldat al armatei și supranumită the "Angel of Verdun" (unde folosindu-se de sabia ei de un metru jumate făcuse sushi din niște mulți extratereștri);
* ea l-a învățat pe fraier cum să se lupte în sutele de zile care se tot repetau, basically training him to be the alien killing machine that he becomes by the end of the movie;
* probabil consuma 5 ca el la micul dejun și cu al 6-lea se scobea în dinți.

- No heavy gun machinery? Aveau și oamenii niște navete, pe care se pare că le foloseau doar pe post de maxi-taxi pentru soldați. Unde sunt tancurile? Unde e artileria grea? Unde sunt mașinăriile infernale care să arunce rachete si bazooci și pac-pac-uri explozive care să măcelărească dintr-un suflu sute de inamici? Cred că s-au gândit consilierii de război și-au concluzionat că armurile lu' pește prăjit sunt suficiente.

4.  Înţeleg că filmul e bazat pe o carte, pardon graphic novel, dar tot mi se pare un mash-up vizual şi conceptual. Pe tot parcursul filmului am avut un sentiment acut de deja-vu şi-o constantă durere de cap. The Mimics (extratereştrii ventilatoare-caracatiţă) cu a lor gândire și simțire colectivă și spirit de invadator seamănă cam prea tare cu The Formics, the invading hive minded bug looking alien race from Ender's Game și parcă evocă, așa un pic mai mult, și santinelele care vânează supraviețuitorii în The Matrix. Ideea de armură/ exoschelet pe care îl poartă soldații e la mare modă: de la anime-uri (Apple Seed) până la filme ca G.I. Joe, Spider Man, Elysium sau dusă la un alt nivel în Iron Man ori Pacific Rim. Dar măcar în toate filmele astea enumerate mai sus rahaturile astea de armuri nu rămân fără baterie fix când ți-e lumea mai dragă. Și dacă tot am pomenit mai sus de senzații repetitive bag și Deja Vu (ăla cu Denzel Washington) în oală ca să fie ghiveciul complet.

All in all pentru mine filmul ăsta e echivalentul sci-fi al unui chick flick la care te uiți ca să te deconectezi vreo 2 ore de la realitatea cotidiană. I would not recommend searching for a deeper meaning within the movie, because as far as I am concerned it does not have one... but then again, I am no movie critic. Dar poate-mi scapă mie ceva  și el, de fapt, raspunde la toate întrebările importante ale vieții. Go see it and decide for yourselves.

un om şi o vioară

aici timpul este sonor.
acum, nu mai are valoare.
se întinde, se dilată, devine fluid,
alunecă prin cameră şi te îmbraţişează,
te învăluie ca un secret şoptit sfios la ureche

şi tu îl laşi...

te laşi în voia lui
şi te bucuri de călătorie.

niciodată stelele n-au părut mai aproape,
niciodată n-ai vizitat atâtea lumi necunoscute,
niciodată nu ţi-ai lăsat sufletul atât de expus,
niciodată n-ai uitat aşa de tine,
niciodată instinctul n-a cucerit raţiunea,
niciodată nu te-ai simţit atemporală,
niciodată n-ai rămas fără cuvinte,
niciodată, niciodată, niciodată...


îmi amintesc ce gust are marea,
ce culoare au amintirile,
câţi fluturi încap într-un vis...

fluturi,
toţi suntem fluturi orbitând haotic aceeaşi flacără:
un om şi o vioară.

what changed?

at what point a good intention
turned into a slap in the face?
what twisted and curved into us so much
that we see shadows and knives
thrown at us behind words?
when did we become so shielded,
hidden into a cloak of politeness?
who decided that having a smile plastered to your face
is the new accepted norm
and the only measure of a feel good state?
(you do realize this is how hollow hearts and fake smiles are born, right?)
when has it been decided
that our best isn't good enough anymore?
that being the best
means crawling over everybody else's dead bodies
rather than being better than you were yesterday?
when did we forget to simply talk to each other
without accusing or assuming the worst,
without advising, coaching or mentoring?
when did we start to believe that we're vital and irreplaceable?
when did we become gods?
why do we want to save people
that don't need saving?

stop trying to fix me
I am not broken!

perspective

am I falling or jumping?
still frame on this moment,
the question remains unanswered
and there stands the possibility
to define your present.

what is it that you wanna do?
break or fly?

of course, wouldn't we all want to just spread our wings...
but have you ever wondered
how much more strengh does it take
to let yourself break down?
to voluntarily take yourself apart
piece by piece
and examine it all under the magnifying glass?

would you put all the pieces back?
would you try to see if they match diferently?
would you store or throw away?
would you need a blueprint?
would you cry for help?

would you even consider it?

that's when

I knew a man once.
he was kind and considerate,
patient and helpful
and an all rounded do-gooder.
I kinda liked him...

but then he showed me a different side,
the crazy side:
the passion for gore horror movies
and weird sci-fi series,
the love for knives,
the anime watching,
the superheroes comics,
the zombie and apocalipse fascination,
the twisted sense of humour...

that defining moment when I realized:
his demons play well with mine,
his mind faced mine twist for twist,
his calm matched my flames,
his hands cupped mine perfectly.
that's when I really fell in love.

alternate reality

we're living in a makeshift world
built on 'what ifs'
barely kept together by crumbs of morality and social conventions.
given the chance
each and every one of us would kill
pleasure, control, love, anger, protection, just because...
some of them, all of them
valid reasons if social stigma wouldn't exist.
we invent rules,
draw boxes and push people in them,
trace lines and walk them
then blur them when we get bored...

take away 'wrong' and 'right'
and watch what happens
as the world shows its inner most darkest self:
sharp teeth, snarls and all.

when all hell breaks loose
don't say I didn't warn you.