conquest

 what does it remind you of,

mom?

of a time 

when I was young

and wanted to conquer

the world.

and did you, conquer it?

I paused for a second

when I shouldn't have had

then I looked at you

and I just knew

I had... 

created a life

out of nothing but love,

stretched myself beyond 

all lines drawn in the sand

by a past I didn't want

passed on to you,

and watched you

breathtakingly become

less mine and more yours

with every waking hour,

with every out of the blue

I love you

you playfully mumbled

right before 

you turned your back to me

and drifted to sleep. 

so Yes. 

no second thoughts, 

double takes 

or respite:

I did, 

my sweet child. 

I unequivocally 

conquered the world.

interludiu

 ce am să-ți spun și n-a fost zis deja

rostogolind cuvintele pe piele ta? 

e-o joacă de copii răniți

ce caută un timp pierdut

mințind că zeii cei cărunți

n-au fost sacrificați deja

pe-altarele din munți. 

dar nu e asta, nu-i așa? 

e strigăt mut și mult și-adânc

e plâns ce-neacă în străfund

e giulgiu negru de pământ

e sfoară care taie-n carne

și-n suflet și-n cuvânt

și-n gând îngân un cânt păgân

e prea puțin să fie-așa... 

e dor și vrere să găsești

un timp de stat și spus povești

cu inima în palmă.

e ca să poți să-ți odihnești

măcar un pic durerea

în alt piept

în alți ochi

în altă viață

care-o cuprinde pe a ta. 

ai vrea sa-ti spun povestea mea? 

din foc

și chiar și-așa

și dacă n-aș avea

planete pe umeri și în păr

tot pot trăi cu sufletul în nori. 

chiar dacă-n gene

se-ascunde somn alene

și-ți pare că-mi întorc

prea des

privirea către stele

sau că din vreme-n vreme

aleg la gât să-mi port

tăcerile în salbă

să țină timpu-n în loc. 

eu m-am născut din foc

cu-argintul viu in vene.

dilemă

 

nopțile albe unde se duc

când seduc

mințile crude s-alerge în cerc

și gândul naiv să umble năuc? 

stau treze și ele, singure cuc

ori se adună 

în triburi de luni, poate ani

ce-n lumină de lună

venerează titani

sacrificând 

visuri și vise-mpreună. 

funebră

doar ceață

nu am mai avut de mult

pe ochi

și-n suflet

ori în gând. 

să-năbușe cuvintele

tăcând

să-nghită lumânările

arzând

la căpătâi de giulgiu

și, pe rând, 

să ne întoarcă iarăși

în pământ. 

azi

azi mi-am înfășurat pulsul de glezna ta
ca să-mi aduc aminte cum era
în era
dinainte de domnia ta
când într-o inimă-ncăpeau două bătăi.
când Noi
visa rotund la trei
dar se-mpărțea la doi.

ciocniri

suntem cremene și amnar
ciocnindu-se într-una;
explodăm scântei care nasc incendii,
naștem văpăi care înghit totul,
ardem aerul și ne sufocăm mocnit:
o sinucidere emoțională
îndelung repetată.

ca Dumnezeul vechilor scripturi
cerem ochi pentru ochi
și plata în sânge
potolită doar zdrobind mândria
sub bocancul vrerii noastre.

și-apoi regretul,
și-apoi tristețea,
și-apoi ne pare rău.

tu ai știut

băiat cu ochii de castan
care sădesc în suflet dragul
habar n-aveam că te ceream
când ai ales să ne calci pragul.

băiat cu plete nisipii
ca aurul ce ține marea
habar n-aveam că ai să vii
dar tu ai auzit chemarea.

eu ceream fete cu ochi verzi
dar universul, fără greș,
mi-a dat în dar așa cum crezi,
ce trebuia. nu ce-am ales.