September 30, 2013

spiral


useless...
arms and legs bound by living chains
that tighten and burn
the more I try to get out of them.
it's like someone filled me with concrete
and tossed me in the river
I can feel life furiously passing me by
nudging me in the shoulder to come along
as I slowly make my way to the bottom
and I neither join her nor stop completely
that would have been better. closure.
feeling the sand on the back of my neck,
feeling grounded, in a sense of finality
but instead, I keep falling
drifting downwards (I suppose)
I don't even have that certainty of space.
nothing to say about time...
it expanded and exploded millennia ago.
all I have is the reflection of light on the water surface
like a promise... or... more like a tease.

September 18, 2013

despre ipocrizie...


... sau cum șobolanii abandonează corabia care se scufundă.

M-am gândit la "Rats forsake a sinking ship" și mi-am dat seama că se practică, cel puțin o versiune adaptată și profund subiectivă: corabia e bine mersi, bucata ta de punte nu prea. Nu c-aș avea o problemă cu asta când oricum nu mai e la modă să mori agățat de timonă pe acorduri de vioară. Dacă nici căpitanii n-o mai fac (now, the power players are the firs to leave), ce pretenții să ai de la restul? Moralul și prințipurile sunt bune, dar nu țin de foame și cum pietrele nu par să devina comestibile...

Deci nu, n-am nimic cu plecatul, am ce am cu standardul dublu. Cum poți să-l bălăcărești pe șobolan că pleacă și pe urmă să sari în apă și să înoți frenetic spre mal? E vinovat șobolanul că a sărit primul doar pentru că pe-atunci bucata ta de punte era intactă? Nu prea. Atunci să se-aplice aceeași măsură de la cap la coadă. Să lăsăm șobolanii să abandoneze nava fără să țipăm ca niște curve virgine "Ai dracu' șobolani, ia uite-i cum fug!" în timp ce noi ne facem bagajele și le-aruncăm peste bord.