May 23, 2011

legalele

azi ştire la ziarul de se dă gratis la metrou: "drogurile legale asmut copiii împotriva părinţilor". două chestii de-acolo mi-au stârnit râsul... ştiu, am o dungă de sadism.

1. un puşti de 20 de ani şi-a fugărit părinţii cu drujba şi supărat că nu i-a prins, s-a luat, cu aceeaşi drujbă, pe urma poliţiştilor chemaţi să intervină.

2. răspunsul lui attila cseke (ditai ministru sănătăţii) la propunerea de a înterzice legalele şi de a-i pedepsi cu închisoarea pe cei care comercializează: "şi tramvaiul mai calcă uneori oameni şi nu-l interzicem"...
are şi el dreptatea lui, pe de o parte şi replica asta e amuzantă tocmai în tot contextul tragi-comic al discuţiilor din jurul legalelor.

băi, am fumat şi eu de curiozitate şi mi-am dat seama că nu e de mine. sunt prea obsedată de control ca să-mi placă senzaţia dată. nu-mi place să nu pot urmări firul unei discuţii. nu-mi place să mă trezesc vorbind, iar în mintea mea să se desfăşoare un dialog paralelel între mine şi mine în care mă întreb de cât timp vorbesc... şi cireaşa de pe tort a fost nevoia inexplicabilă de a chema pompierii la 3 noaptea. atunci am zis că asta nu e pentru mine, dar fiecare hotărăşte pentru el. în plus, eu ştiam ce şi de la cine fumez. dacă eşti atât de prost încât să bagi în tine orice... de ce să-ţi plâng eu de milă?

ca să nu mai intru în polemici inutile, luaţi de vă delectaţi cu Teo. zice foarte bine, într-un show de stand-up, cum e cu legalele şi băieţii care consumă.


May 14, 2011

din senin


a început să plouă dintr-o dată

aşa cum plâng eu uneori din senin,

din nimic şi din toate

adunate-n suflet ca-ntr-un pod plin de vechituri.


catharsis…

în fugă


lasă-te pradă drumului

în fuga nebună spre nicăieri

închide ochii şi vezi cu sufletul

florile halucinante

care cresc în oameni

din visele copilăriei.


priveşte-mă cum numai tu ştii

cu tot verdele pădurii ascuns în ochi

ochii ăia cameleonici

în care joacă vara

şi soarele

şi marea cu alge.


rândurile astea nu mă-ncap.

mi-au rămas mici;

banale cuvinte cu care-ncercăm

să cuprindem o viaţă de om,

litere în care vrem să-ndesăm de-a valma

muzică şi iubire şi lacrimi,

nopţi de singurătate,

explozii de suflet.


exact!

asta sunt cuvintele:

şrapnele rătăcite

pe care le-aruncăm în lume

de fiecare dată când explodăm şi ne recompunem

ca o pictură cubistă

în continua căutare de noi.


May 3, 2011

din vise

dintotdeauna am visat colorat
tot asa
cum o.ana visa
fantezist peisaje cărtăresciene,
flori imense de culori încă neinventate,
forme fluide,
alice în ţara minunilor.

ea a rămas castelul meu cu fluturi...

o fustă roşie,
ruine apocaliptice şi
frica de necunoscut.
am fugit şi-am căzut,
genunchiul julit ţipa sânge.
roşu-fustă, roşu-sânge cu decor alb-negru
ca-n benzile desenate marvell...